sâmbătă, 23 mai 2009

Când şi cum pot fi femeile absolut irezistibile?


Ultimul studiu al cercetătorilor americani demonstrează că vocea unei femei are o tonalitate mult mai sexy în perioada fertilă a lunii, potrivit cotidianului Daily Mail. 

Ce trebuie să ştie femeile, dar şi bărbaţii: 

- un timbru vocal piţigăiat, caracteristic unei femei aflate în perioada fertilă a lunii, excită mult mai uşor decât timbrul normal al respectivei mezzo-soprane mensuale 

- vocea sexy trebuie “folosită” în contexte sexy – “discuţiile sociale, de relaţionare”, sunt cele mai incitante şi potrivite din punct de vedere sexual, potrivit specialiştilor de la Universitatea California 

- culmea atractivităţii unei femei? - câteva zile înainte de ovulaţie, când, potrivit aceluiaşi studiu, mirosul, comportamentul, înfăţişarea schimbate atrag bărbaţii mult mai uşor 

- comportamentul unei femei este mult mai “neastâmpărat” în aceeaşi perioadă a lunii – aceasta este mult mai uşor abordabilă şi “mult mai interesată de sex”, afirmă Dr. Greg Bryant 

 Legătura dintre menstruaţie şi economie?! 

Un studiu al cercetătorilor britanici, realizat anul trecut, a demonstrat că dansatoarele din cluburi (animatoarele, stripteusele, cum vreţi să le numiţi) câştigă mult mai bine în perioadele fertile. 

Diferenţa este considerabilă: 34 de lire sterline pe noapte, în perioadele de “apogeu hormonal”, 25 de lire în rest (adică aprox. 150 RON , comparativ cu 100 RON!). 

Cum influenţează menstruaţia economia, ăsta da un as în mâneca feministelor! 

4 comentarii:

Anonim spunea...

Uite domne' unde erau femeile.....

Deya` spunea...

Chiar asha ... :)

SoSheSays spunea...

Mi se pare normal sa fie asa avand in vedere ca hormonii cei jucausi ne ghideaza comportamentul...cred ca au de castigat cel mai bine in perioadele "pisicoase" :)))

SoSheSays spunea...

cred ca se refera la perioadele "pisicoase"..:))

Trimiteți un comentariu